FOCUS: Cum va arăta războiul împotriva grupării Statul Islamic

FOCUS: Cum va arăta războiul împotriva grupării Statul Islamic
Publicat: 11/09/2014, 08:29

– Atacuri aeriene în Siria
În absența unor forțe rebele capabile să exploateze avantajul unor atacuri aeriene în favoarea lor, aceste atacuri urmează să fie mai limitate decât în Irak, unde armata irakiană și forțele kurde luptă împotriva jihadiștilor.

Atacurile se vor concentra în estul Siriei, potrivit unor experți și foști oficiali americani, având la bază modelul atacurilor aeriene efectuate împotriva unor ținte vizând Al-Qaida în Pakistan, Yemen și Somalia.

Rămâne de văzut dacă Obama va utiliza doar avioane fără pilot pentru a lansa aceste atacuri sau dacă își va asuma riscul de a trimite avioane de luptă și bombardiere, expunând piloții, care s-ar putea trezi, în caz că vor avea probleme, într-un teritoriu aflat sub controlul SI sau al regimului președintelui sirian Bashar al-Asssad.

Distrugerea a numeroase ținte din Siria va fi dificilă fără o consolidare a capacităților în domeniul informațiilor pe teren, cu scopul de a obține o imagine precisă asupra evenimentelor.

– Mijloace aeriene suplimentare
Campania de bombardamente lansată la 8 august a rămas limitată, cu câteva atacuri pe zi – un pic peste 150 în total, într-o lună -, spre deosebire de conflictele anterioare în care armata americană putea să efectueze sute de raiduri zilnic.

Pentru a trece la o treaptă superioară, Statele Unite este necesar să obțină ajutorul francezilor, eventual britanicilor.
Însă americanii vor avea, mai ales, nevoie de mai multe piste de aterizare în regiune. Până în prezent, aeronavele americane utilizau Baza al-Dhafra în Emiratele Arabe Unite (EAU), Baza Ali al-Salem în Kuwait și Baza al-Udeid în Qatar, unde se află totodată Centrul de comandament aerian american.

Turcia nu a spus dacă le va permite americanilor să utilizeze Baza Incirlik pentru misiuni de luptă, ceea ce refuză pentru moment de teamă să nu pună în pericol viața celor 49 de ostatici turci ai SI.

Portavionul USS George H. W. Bush este utilizat, de asemenea, de avioane de vânătoare.

– Formarea și înarmarea forțelor locale
Americanii au trimis deja aproape 300 de consilieri militari pe lângă armata irakiană, care a fost pusă în derută de ofensiva fulgerătoare a jihadiștilor. Un contingent de 475 de militari suplimentari va fi trimis irakienilor și kurzilor, pentru a-i forma, dar și în misiuni de culegere de informații. Ei se mai pot aștepta să primească armament și formatori supliemntari, atât din partea Statelor Unite, cât și a altor parteneri din coaliție.

În Siria, formarea și echiparea rebelilor moderați este o prioritate, însă oficiali americani admit că atingerea unui anumit nive necesită ani de zile, dat fiind numărul foarte mare de grupări rebele de pe teren. Grupările moderate au fost afectate de pierderi importante, fiind vizate atât de către jihadiști, cât și de către regim.

– Forțe speciale și „de susținere”
Intensificarea campaniei aeriene va implica trimiterea unor echipe speciale de mici dimensiuni și, se pare, a unor agenți CIA, cu scopul de ghida bombardamentele și de a asista forțele irakiene și kurde la nivel tactic.

„În vederea extinderii campaniei aeriene în Irak probabil că va fi trimis un mic număr de militari suplimentari care să ajute la reperarea și marcarea acestor ținte”, declară generalul în retragere David Barno, un expert de la Center for a New American Security, un grup de reflecție.

Militari „convenționali” ar putea să fie necesari în vederea asigurării unei susțineri logistice sau de alt fel, în Irak sau în bazele din regiune.

Aproximativ 35.000 de militari americani sunt staționați, în prezent, în baze din Orientul Mijlociu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Diana Șoșoacă a depășit pragul la europarlamentare 2024 și pleacă la Bruxelles, la Parlamentul European
Lidia Buble l-a bântuit pe Răzvan Simion și la nunta acestuia. Ce s-a întâmplat în...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
O femeie din Indonezia a fost înghițită cu totul de un piton de 6 metri
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a...
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a...
Strada care a luat-o la vale în Cluj-Napoca s-a surpat și mai tare din cauza...
Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal. Procentul uluitor...
Cresc pensiile și salariile după alegeri. Cine sunt românii care vor beneficia de sute de...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă...
Belarus şi Rusia vor efectua noi exerciţii militare cu arme nucleare
ULUITOR! Ce se vede în prima fotografie din ISTORIA OMENIRII?
A murit un nume uriaș. Am pierdut o legendă. Drum lin spre stele!
Ce meniu special au avut la nuntă Răzvan Simion și Daliana Răducan si cum a...
VIDEO Rezultate parțiale alegeri locale 9 iunie 2024: Cine sunt noii primari din București, Cluj-Napoca,...
Ceartă între Alexandra, Roberta și Rebecca din Casa Iubirii. Ce și-au reproșat tinerele chiar în...
Tragedie în ziua alegerilor! Un bărbat din Vâlcea a murit după ce a primit buletinul...
Instructorul: - Bulă, știi la ce folosește claxonul?
„Piatra Dragonului” dezvăluie un eveniment extrem de rar
×